Cer

Cer

marți, 27 decembrie 2016

Ce sunt?

      Un fir de praf într-un cosmos infinit, așa mă simt eu în lumea asta. Contrar tuturor promisiunilor făcute mă simt așa.

      Sunt doar o mică pietricică într-un canion gigantic. Nu găsesc nimic care să îmi dea măcar impresia că sunt diferită de restul pietricelelor. Mă simt, mă simt, mă simt... atât pot să spun. Nu am forță să caut un motiv să schimb impresiile pe care le am.   

     Un motiv... devine apăsător, din ce în ce mai greu. Nu îți pot spune ce să faci dacă te simți vreodată așa, dar poate mă poți ajuta tu să-mi găsesc sensul și calea pe care să merg de acum înainte.     

     O pană albastră zboară nestingherită prin raiul indefinit.                                                                                                                                                                                                                                                                                                   Cu prietenie,

                                                                                    Alana.

joi, 22 decembrie 2016

Pulbere

      

                                              

      Ai avut vreodată senzația că ce e în jurul tău se destramă și că ce iubești se face pulbere? 

     Eu trăiesc senzația asta acum și nu îmi place. Văd cum ce e atât de aproape de mine se îndepărtează și se îneacă într-o mare de necunoscut. Automat vin mai multe întrebări: «Eu sunt de vină?, Ce să fac să repar asta?, Trebuie să dispar eu ca să fie totul bine?». N-am răspuns pentru ele, dar încerc să-l aflu și odată cu asta mă adâncesc într-un abis din care îmi este teamă că nu voi mai ieși.      

     Îți scriu pentru că dacă treci vreodată prin așa ceva cred că trebuie să lași ordonările destinului să se desfășoare. Nu uita că suntem piesele dintr-un puzzle al lui Dumnezeu.Când ultima piesă va fi așezată la locul său noi vom deveni pulbere și vom fi ridicați de vânt sus, în neantul văzduhului și vom deveni stele care vor lumina cerul seara și vor acompania nevăzute Soarele ziua. 

     Nu are rost să cauți răspuns, ci mai bine cauți motive să zâmbești... poate pentru că vezi luna strălucind pe bolta nesfârșită sau poate pentru că asculți melodia preferată ori pentru că stai pe plajă privind asfințitul.      

     Pulbere ne facem toți, dar să faci în așa fel încât să fii o pulbere valoroasă. 


                                                                                                             Cu prietenie,                                                                                                                               Alana. 


luni, 19 decembrie 2016

Scrisoare pentru oamenii mari

   E o întrebare pe care mi-o pun de când eram mică și credeam că ziua de ieri e mâine și cea de mâine e ieri. Suntem asfixiați de stres, murim din cauza problemelor care ne invadează viața, dar întrebarea mea e: de ce? 
   Când eram mică voiam să fiu balerină. Mă atrăgea eleganța și candoarea lebedelor transformate în oameni. Voiam să fiu și aviator ca să explorez și să îl găsesc și eu pe Micul Prinț. Voiam să fiu prințesă ca să am averi și să îi ajut pe cei săraci. Voiam toate astea și mai mult voiam să mă fac mare și să devin balerină, aviator și prințesă. 
   S-a întâmplat! Am crescut și vreau sa fiu mică din nou... să pot visa măcar la acele dorințe. Am fost obligată să cresc. Mi s-a încălcat dreptul de a fi mică. Am ajuns la școală și totul s-a spulberat... balerina s-a lovit și nu a mai putut dansa, aviatorul a căzut într-o prăpastie adâncă și nu a mai fost găsit, iar prințesa și-a pierdut tronul. Am învățat să scriu(demisii), să citesc(concedieri), să adun(bani), să înmulțesc( cariere ratate). Toate acestea am fost învățată ca să ajung un om împlinit, dar știți ceva, domnilor oameni mari? Mie nu îmi place de voi. Sunteți posaci și afundați în problemele voastre.
   Scoate-ți capurile din pământ și priviți stelele seara, priviți soarele ziua, priviți luna noaptea și pe Micul Prinț care se uită la voi trist că nu vreți să vă jucați cu el. Domnilor oameni mari, ce e esențial e invizibil pentru ochi, esențialul este vizibil doar pentru inimă.
   De ce să fim obligați să creștem? Nu uitați, e cel mai important! Nu uitați să fiți inocenți, să fiți zâmbitori și curajoși. 
                                                                                                                           Cu dragoste, 
                                                                                                                             Alana.