Pulbere

      

                                              

      Ai avut vreodată senzația că ce e în jurul tău se destramă și că ce iubești se face pulbere? 

     Eu trăiesc senzația asta acum și nu îmi place. Văd cum ce e atât de aproape de mine se îndepărtează și se îneacă într-o mare de necunoscut. Automat vin mai multe întrebări: «Eu sunt de vină?, Ce să fac să repar asta?, Trebuie să dispar eu ca să fie totul bine?». N-am răspuns pentru ele, dar încerc să-l aflu și odată cu asta mă adâncesc într-un abis din care îmi este teamă că nu voi mai ieși.      

     Îți scriu pentru că dacă treci vreodată prin așa ceva cred că trebuie să lași ordonările destinului să se desfășoare. Nu uita că suntem piesele dintr-un puzzle al lui Dumnezeu.Când ultima piesă va fi așezată la locul său noi vom deveni pulbere și vom fi ridicați de vânt sus, în neantul văzduhului și vom deveni stele care vor lumina cerul seara și vor acompania nevăzute Soarele ziua. 

     Nu are rost să cauți răspuns, ci mai bine cauți motive să zâmbești... poate pentru că vezi luna strălucind pe bolta nesfârșită sau poate pentru că asculți melodia preferată ori pentru că stai pe plajă privind asfințitul.      

     Pulbere ne facem toți, dar să faci în așa fel încât să fii o pulbere valoroasă. 

                                                                                                             Cu prietenie,                                                                                                                               Alana.